O familie întreagă a pierit la Beiuş, în Bihor. Cei 4 morţi în urma accidentului sunt membri ai unei singure familii din Brad, Hunedoara.

Aceştia sunt șoferul de 49 ani, soția sa de 48 ani , fiica lor de 25 ani şi ginerele, de 27 de ani.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit poliţiştilor, autoturismul Dacia Duster în care se aflau cu toţii, circula pe direcția Stei – Beiuș.

La intrarea în Beiuș, soferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat pe contrasens, traversând șoseaua, a intrat în șanțul opus direcției de mers, lovind un tub de beton de canalizare, după care s-a rasturnat.

Imediat după producerea accidentului, la 112 a fost anunţată tragedia.

Spre locul accidentului s-au deplasat echipaje de pompieri militari din Beiuş, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Beiuş, unul de descarcerare grea şi o autospecială pentru transport victime multiple.

În primă fază, a fost constatat decesul a 2 persoane. A treia era prinsă în maşină, iar a patra prezenta răni grave. În mai puţin de jumate de oră, reprezentanţii ISU Crişana au anunţat şi decesul celorlalte două victim aflate în stare gravă.

La locul accidentului nu sunt urme de frânare, ceea ce a condus poliţiştii spre ipoteza că accidentul s-ar fi produs pe fondul oboselii la volan.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook