Rezultatele la Evaluarea Naţională 2019 în Neamţ sunt publicate simultan de edu.ro cu cele din toată ţara, astăzi. Peste 5000 de elevi din municipiu care au susţinut examenul de capacitate în acest an primesc notele.

Conform regulamentului, rezultatele la Evaluarea Naţională 2019 în Neamţ sunt publicate AICI, marţi, pe 25 iunie, până în ora 12.00.

Articolul continua dupa recomandari

Rezultate Evaluare Naţională 2019: note și contestații

Candidaţii din Neamţ pot afla notele online, dar şi la şcolile la care au învăţat. În Neamţ, peste 5000 de elevi de clasa a VIII-a s-au înscris pentru probele examenului. Ei au susţinut probele examenului la peste 169 de şcoli ale municipiului.

Rezultatele la Evaluare Naţională 2019 vor fi extrem de importante pentru intrarea la liceu. Astfel, media generală obţinută la Capacitate are o pondere de 80% la admiterea în clasa a IX-a.

Candidaţii din Neamţ nemulţumiţi vor putea face contestaţie în aceeaşi zi în care şi-au aflat notele, adică marţi, pe 25 iunie.

Perioada de depunere a contestaţiilor este de 6 ore, între 14.00 - 20.00. Cererile elevilor nemulţumiţi vor fi soluţionate în intervalul 26 - 28 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 29 iunie.

Anul trecut, în urma publicării rezultatelor la Evaluare Naţională 2018 în Neamţ, 5 elevi au avut media 10, iar 1334 au luat sub nota 5.