În ţara unde sute de profesori iau nota 1 la titularizare, un dascăl din judeţul Dâmboviţa ne dă tuturor o lecţie de demnitate şi curaj. Este aproape orb, însă a reuşit să ia nota maximă la examen şi speră acum la un post de titular în Bucureşti. Catedra a fost dintotdeauna visul lui, pentru că a simţit că poate inspira astfel generaţii întregi de elevi să lupte pentru ceea ce vor. 

Dumitru Tudorache predă Logică şi Cultură Civică. Doar ochelarii fumurii şi prezenţa soţiei la catedră îi trădează deficienţa de vedere. Părinţii i-au descoperit-o pe când avea doar 3 ani. 
Astăzi abia mai distinge lumina. A refuzat să-şi trăiască viaţa în întuneric şi a ales în schimb să şi-o dedice copiilor cu probleme. După ce a lucrat ca asistent medical, a devenit profesor. 

Articolul continua dupa recomandari

Sunt tehnici noi de predare cu care profesorul a reuşit să câştige respectul colegilor şi să-i cucerească pe elevi. Soţia lui îl ajută să corecteze lucrări, să scrie în catalog sau să facă ordine în clasă. 

A fost extrem de mândră când i-a zărit numele pe lista celor 94 de profesori care au luat nota 10 la examenul de titularizare. 

Este a doua oară când profesorul trece un astfel de examen. Şi acum trei ani i-a făcut faţă cu brio, însă nu a găsit niciun post permanent.  

A reuşit să dea o lecţie celor aproape 50% dintre profesorii care au dat examenul de titularizare, dar n-au reuşit să obţină nici măcar nota 7.

Dumitru Tudorache, profesor: Probabil că felul în care tratezi examenul în sine ţine de strategia pe care o are fiecare pentru a se pregăti şi de motivaţia pe care o are fiecare. Trebuie să-ţi doreşti foarte mult să lucrezi în domeniul ăsta şi cred că ţine şi de ideal

Un ideal prin care îşi încurajează elevii să nu se dea bătuţi şi să lupte pentru visul lor.