Credeaţi că dacă vine vorba de educaţie, competiţiile sunt rezervate doar celor mari? Ei bine, vă spunem acum că dorinţa de a face performanţă nu are vârstă. Ambiţioşi, frumoşi şi isteţi, peste 250 de copii de la o grădiniţă din Bucureşti şi-au testat abilităţile, creativitatea, dar şi răbdarea, participând la concursul naţional "Olimpiadele Preşcolarilor". Piticii au aflat ce înseamnă lucrul în echipă şi s-au confruntat, pentru prima dată, cu limitele de timp impuse de un concurs.

Timp de 30 de minute, copiii de la grădiniţa 69 din Capitală au fost antrenați în exerciții de logică, creativitate și atenție și s-au străduit să fie cei mai buni la singurul concurs gratuit adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

Articolul continua dupa recomandari

"Recunosc ca subiectele au un grad de dificultate destul de crescut. Sunt binevenite pentru ca avem ocazia sa le facem o altfel de evaluare" a declarat Marin Carmen Mihaela, profesor învățământ preșcolar

După proba de emoții și concentrare, cei mici au fost încântați că au reușit să rezolve toate subiectele la timp.

Prin intermediul acestui concurs, nivelul de dezvoltare educațională și emoțională poate fi evaluat obiectiv într-un mediu adaptat vârstei celor mici.

"Am ales sa propunem părinților, copiilor din grădinița 69 sa ii înscrie la concursul Olimpiadele creativității, din dorința de a ii obișnui de la vârsta fragedă cu acest tip de activitate, care pe lângă evaluările aplicate de către cadrele didactice oferă și părintelui un feedback referitor la dezvoltarea cognitiva a copilului" a spus Gina Cojocaru, director grădinița 69

"Este un câștig pentru noi, este un feedback pe care l-am primit noi ca educatori, și copilașii, și părinții" a mai spus Sandica Patrantas, educatoare grădinița 69

Acest concurs reprezintă și o metodă de antrenare a abilităţilor celor mici, dar şi una de identificare a copiilor supradotați, în vederea dezvoltării armonioase a personalității lor. Evenimentul a fost organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.