Mai puţin timp liber, dar mai mulţi bani. Tot mai mulţi români sunt interesaţi să-şi rotunjească veniturile şi pentru asta îşi iau un al doilea job. Curier, şofer sau artist hand-made sunt doar câteva dintre opţiuni. Într-o lună, câştigul extrasalarial poate dubla salariul. Însă nu doar banii aduc fericirea, spun cei care au lucrat în acest ritm. E dificil de echilibrat balanţa, astfel încât să nu renunţe la timpul petrecut cu prietenii sau familia.

La 21 de ani, Iulian Lemnaru are deja un business online și, pentru că îi rămâne timp liber, a fost interesat de un contract de colaborare. Livrează mâncare, iar într-o lună câștigul poate depăși salariul mediu net pe țară.

Articolul continua dupa recomandari

În Capitală, venituri frumoase obţin și cei care oferă servicii de transport în regim ride-sharing, alternativa taxiului clasic. Eugen Neamţu foloseşte maşina personală câteva ore pe zi. La final de lună, când trage linie, câştigă din această activitate în jur de trei mii de lei.

Specialiștii spun că, pentru al doilea job, românii se orientează spre domeniile în care pot face bani destul de ușor, încă din prima zi.

Și internetul a devenit o metodă bună de rotunjire a veniturilor. Vânzările online sunt în top.

Peste 83.000 de angajaţi au avut anul trecut câte două locuri de muncă. Însă, în ultimii zece ani, numărul celor care au un al doilea job este în scădere. Maximul a fost atins în 2007, când peste 340 de mii de români aveau o a doua activitate. În general, românii care lucrează în două locuri au între 35 şi 49 de ani şi au absolvit doar liceul sau şcoala profesională. Doar 11 la sută dintre cei cu studii superioare au câte două locuri de muncă.