Ne aflăm în mijlocul sezonului călduros, iar temperaturile (atât ziua, cât și noaptea) pot ajunge la praguri extrem de ridicate, fapt ce poate duce la un adevărat disconfort termic, atunci când te afli în casă. Nimic nu se compară cu o cameră răcoroasă în care să te adăpostești de vremea caniculară din jurul prânzului.

Tu știi la ce trucuri poți apela pentru a obține un aer mult mai răcoros în casă, chiar și atunci când maximele termometrelor ating cote alarmante? Iată mai jos 3 dintre acestea:

Articolul continua dupa recomandari

  1. Lenjeria de pat

Știi foarte bine cât de mult contează un somn lung și odihnitor, înainte de o nouă zi plină de activități la birou. Însă pe timp de vară, lucruri pot căpăta o turnură destul de sufocantă, mai ales în timpul nopții, când lenjeria de pat pare pur și simplu scoasă dintr-un cuptor.

Pentru a evita acest disconfort, nu trebuie decât să îți cumperi o lenjerie de pat realizată din bumbac 100%, ce absoarbe extrem de bine transpirația și distribuie răcoarea pe care o cauți, pe întreaga durată a somnului. Cu toate că lenjeriile realizate 100% din bumbac sunt din ce în ce mai greu de obținut, vei simți imediat diferența dintre un astfel de produs și o lenjerie de pat realizată dintr-un material sintetic.

2. Lustra cu ventilator

Nu ai aer condiționat în dormitor, însă îți dorești cu tot dinadinsul ca aerul cald al verii să rămână departe de locul în care te odihnești? Atunci nu trebuie decât să îți achiziționezi o lustră cu ventilator, un corp de iluminat extrem de util, ce oferă senzația de răcoare exact atunci când ai nevoie.

Nu trebuie decât să alegi una dintre modelele de lustre cu ventilator pe care le găsești pe net și să uiți de arșița lunilor de vară, atunci când îți faci siesta sau când te uiți la serialul tău preferat, alături de cei dragi.

3. Umbrirea ferestrelor

Dacă ferestrele tale sunt expuse unui contact direct cu razele de soare, mai ales la orele critice ale prânzului în care temperaturile trec de praguri alarmante, citește până la final acest paragraf. Trebuie să faci ceva în privința umbririi ferestrelor, iar noi suntem aici pentru a-ți da câteva ponturi.

  1. Staniolul este aliatul tău de nădejde pe timp de caniculă, iar tot ce trebuie să faci este să îți acoperi geamurile cu acest material, pentru a avea în cameră o temperatură cât mai joasă.

  2. De asemenea, obloanele mobile sunt extrem de eficiente pentru a ține arșița zilelor de vară departe de camera ta, însă această variantă este ceva mai costisitoare și necesită un timp de amenajare mai ridicat.

  3. Dacă stai la casă iar soarele îți bate vara fix în geamul camerei în care te retragi pentru a te odihni, vița de vie sau arbuștii plantați sub geamul casei tale joacă un rol extrem de important în menținerea luminii solare afară.

Nimic nu se compară cu o încăpere ce păstrează o temperatură optimă, pe întreaga durată a zilelor caniculare de vară. Dacă nu ai aer condiționat, asta nu înseamnă că nu există soluții pentru a te răcori, fie zi sau noapte.

Așa cum ai văzut și mai sus, este extrem de simplu să obții răcoarea dorită în cameră, prin achiziționarea unei lenjerii de pat din bumbac 100% sau a unei lustre cu ventilator pe care sa o achiziționezi imediat de pe net. Mai mult decât atât, “căptușirea ferestrelor” cu staniol sau plantarea unor arbuști umbroși în dreptul ferestrei tale, joacă un rol deosebit de important în menținerea unui spațiu răcoros, pe timp de vară.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook