Comisia Europeană și-a propus construirea unei societăți și a unei economii cu emisii reduse de carbon. UE și-a propus ca, până în 2050, sectorul transporturilor să genereze cu 60 % mai puține emisii față de nivelul din 1990, iar până la sfârșitul lui 2020 toate clădirile noi trebuie să fie construite în așa fel încât să aibă un consum energetic aproape de zero.

Una dintre măsurile anunțate de Comisia Europeană pentru a atinge aceste obiective este propunerea de revizuire a Directivei privin performanța energetică a clădirilor.

Articolul continua dupa recomandari

Această propunere vizează obligația proprietarilor de clădiri rezidențiale care dispun de mai mult de 10 locuri de parcare să le echipeze cu infrastructura necesară instalării ulterioare a unui punct de reîncărcare a autovehiculelor electrice.

Această cerință, care va fi vlabilă și în România, ar urma să fie aplicată și în cazul clădirilor nerezidențiale (noi sau renovate capital) cu mai mult de 10 locuri de parcare. 

Masini electrice

În cazul acestui tip de clădiri va fi instalat și pus la dispoziția angajaților (eventual și clienților) cel puțin un punct de reîncărcare, pentru ca aceștia să-și poată alimenta autoturismul în timpul serviciului, scrie profit.ro.

“Directiva privind performanța energetică a clădirilor este un instrument puternic de politici publice pentru a accelera implementarea infrastructurii de alimentare cu electricitate a vehiculelor electrice”, susține un document al CE.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook