Emoţii pentru şoferi! Deşi aşteptau ieftiniri la pompă, vin veşti despre majorarea accizelor. În condiţiile în care legea prin care era eliminată supraacciza nu a fost încă promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis. De teama că această taxă nu va fi scoasă de la 1 ianuarie, specialiştii au calculat cât vom plăti în plus pentru un plin de carburant. 

Deşi Guvernul a anunţat că eliminarea supraccizei la carburanţi va duce la ieftiniri, efectul la pompă ar putea fi altul, spun transportatorii. Mai ales că, deocamdată, legea prin care este scoasă această taxă nu a fost promulgată, iar pentru anul viitor Ministerul Finanţelor a anunţat că acciza pentru benzină va creşte la 7,7 bani pe litru, iar cea pentru motorină la 7,3 bani pe litru. Asta în condiţiile în care, de sărbători, creşterea consumului influenţează preţurile.  

Articolul continua dupa recomandari

Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport: Drama este că fix înainte de Crăciun preţurile vor exploda la pompă. O dată pe cale artificială, pentru că asta se întâmplă în fiecare an- atunci când este consumul mare, explodează şi preţurile. Şi o dată din cauza creşterii valorii accizei

Practic, noile accize vor duce la o creştere de 3 lei şi 66 de bani a costului cu un plin mediu de benzină şi de 3 lei şi 47 de bani pentru unul de motorină, potrivit unei simulări de calcul. Asta doar în condiţiile în care supraacciza nu va fi eliminată chiar de la 1 ianuarie. 

Adrian Benţa, analist fiscal: Suntem în situaţia când două acte normative au prevederi contradictorii. Vor trebui să fie câteva modificări normative, în sensul că trebuie puse de acord cele două legi. Iar doi, dacă se va aplica reducerea de acciză, nu poţi să reduci mai mult decât îţi permite directiva comunitară

Supraacciza reprezintă 32 de bani din preţul unui litru de carburant. Pentru a ne încadra în normele europene, taxele trebuie să scadă cu cel mult 27 de bani. 

Klaus Iohannis, preşedintele României: Eliminarea supraaccizei şi o posibilă creştere pentru a îndeplini limita cerută de Comisia Europeană totuşi va duce la o reducere considerabilă, sub linie, a taxării carburanţilor. Deci vorbim despre o scădere destul de importantă eliminând supraacciza 

Deocamdată promulgarea întârzie, deşi şoferii aşteaptă ieftiniri. 

La staţiile din Capitală un litru de benzină costă în medie 5 lei şi 60 de bani, iar unul de motorină 5 lei şi 73 de bani. Dacă ne uităm la istoricul preţurilor şi facem un calcul simplu, ajungem la concluzia că pentru un plin de 50 de litri de carburant plătim în plus faţă de anul trecut 12, respectiv 24 de lei. 

Orice majorare a preţului carburanţilor înseamnă scumpiri în lanţ, din cauza creşterii cheltuielilor cu transportul mărfurilor.