Veşti bune pentru şoferi! Astăzi, deputaţii din Comisia pentru buget au aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi. Măsura ar urma să se aplice de la 1 ianuarie. 

Teoretic, după eliminarea supraacizei la carburanţi, preţurile ar trebui să scadă cu cel puţin 32 de bani pe litru. Spun teoretic, pentru că, de cele mai multe ori, atunci când au fost eliminate astfel de taxe, acest lucru nu s-a reflectat şi în preţul la pompă. Aşadar, dacă această supraacciză va fi eliminată de la 1 ianuarie 2020, un litru de benzină ar trebui să coste, în medie, cam 5 lei şi 31 de bani, iar unul de motorină 5 lei şi 44 de bani.

Articolul continua dupa recomandari

Dacă ne raportăm la un plin de 50 de litri de carburanţi, un şofer ar putea economisi 14, respectiv 16 lei. Rămâne de văzut, însă, ce se va întâmpla din ianuarie cu preţurile, dacă cei de la Consiliul Concurenţei vor simţi nevoia să intervină pentru a se asigura că şoferii plătesc un preţ corect.

50% din banii pe care îi plătiţi pentru un litru de benzină sau motorină reprezintă doar accize şi alte taxe. Statul strângea anual la buget din supra-acciză circa 3,4 miliarde de lei, potrivit datelor oficiale.

Mâine vom afla dacă proiectul adoptat astăzi va trece de plenul Camerei Deputaților, for decizional.