Sute de taximetrişti au protestat, marți, în Bucureşti. În sunet de claxoane, şoferii i-au somat pe guvernanţi să nu adopte o ordonanţă care reglementează activitatea companiilor de ridesharing. Taximetriştii spun că legea, care ar putea fi adoptată miercuri, oferă prea multe avantaje unor companii precum Uber, Bolt sau Clever. La rândul lor, reprezentanţii firmelor de ridesharing spun că în lipsa reglementării îşi pierd şoferii, ceea ce duce la preţuri mai mari pentru clienţi.

Sute de taximetrişti au claxonat ore întregi, marți, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Articolul continua dupa recomandari

Ei au protestat faţă de ordonanţa de urgenţă care reglementează companiile precum Uber, Clever sau Bolt.

”Se fac compromisuri peste compromisuri care ne afectează nouă, oamenilor care muncim pe stradă legal, legal, legal, ne afectează viitorul nostru”, spune un protestatar.

Atât ordonanţa de urgenţă ce ar putea fi aprobată miercuri de Guvern, cât şi legea depusă în martie în Parlament obligă companiile de ridesharing să obţină autorizaţie de funcţionare de la Autoritatea Rutieră Română.

Iniţial, textul ordonanţei interzicea maşinile mai vechi de cinci ani. Un amendament a triplat însă vechimea maximă a autoturismelor.

VASILE ȘTEFĂNESCU, preşedintele COTAR: Nu mai contează descongestionarea traficului, da? Noxe, mediu! Şi se merge cu vechimea maşinii până la 15 ani.

O altă nemulţumire a taximetriştilor este sistemul prin care clienţii companiilor de ridesharing sunt taxaţi. Costul cursei va fi calculat în funcţie de distanţa stabilită prin GPS.

”Toate aplicaţiile astea mai dau şi erori și de ce să fie păcălit clientul? Aparatul nu dă eroare pentru că ăsta e verificat în fiecare an la Institutul Metrologic”, spune un taximetrist.

ANCA GHERLE, purtător de cuvânt Clever: Efectele se văd şi utilizatorii platformelor le văd în fiecare zi; timpi de aşteptare mai mari, preţuri pentru curse mai mari şi asta din cauza faptului că sunt foarte puţini şoferi pe traseu.

Între timp, războiul dintre taximetrişti şi companiile de ridesharing se dă pe toate fronturile. O postare a unui taximetrist în care acesta cerea interzicerea trotinetelor electrice a devenit virală pe internet şi subiect de ştire într-o publicaţie. Articolul ar fi fost realizat cu săprijinul unei companii de ridesharing.

ANCA GHERLE, purtător de cuvânt companie de ridesharing: Afară este interzis. Deci dacă ai afirmat despre altcineva că a făcut un lucru ilegal sau ceva, imediat eşti pedepsit, eşti taxat. La noi e voie orice.

”Oamenii ne tratează cu lipsă de respect datorită acestor afirmaţii”, spune un taximetrist.

Tot miercuri va fi discutat în Comisia de Transporturi din Senat şi proiectul de lege care reglementează transportul de tip ridesharing.