Un bărbat a fost prins conducând cu 238 km/h pe A3 şi a fost amendat cu 2.900 de lei, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere.

La data de 7 martie, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat participanţilor la trafic sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.5000 de lei. Au reţinut de asemenea 2 permise de conducere pentru depăşirea vitezei legale pe drumurile publice şi 5 certificate de înmatriculare.

Articolul continua dupa recomandari

A fost constatată o infracţiune pentru conducerea în perioada suspendării dreptului.

”În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 Bucureşti- Braşov au depistat un bărbat, de 42 de ani, din Bucureşti, care conducea cu viteză excesivă. Conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce rula pe autostrada A3, sensul Bucureşti– Braşov, cu viteza de 238 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.900 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile”, a anunţat duminică Poliţia Română.

Astfel, pentru încălcarea regimului legal de viteză au fost sancţionaţi contravenţional 60 de şoferi, pentru nerespectarea regimului cu privire la centura de siguranţă, 6 conducători auto şi 5, pentru alte nereguli în trafic.

Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

sursa: news.ro