În câteva zile, combustibilul vândut cu mai puţin de 5 lei litrul devine amintire. Benzina şi motorina se vor scumpi încă din prima zi a lui 2019. Vom plăti cu 50 de bani mai mult pe litru, estimează specialiştii. Adică, un plin de benzină sau de motorină va fi cu 30 de lei mai scump. Sunt cel puţin două cauze. Creşte acciza şi, tot de la anul, vom fi obligaţi să folosim mai mult combustibil ecologic.

În Bucureşti, luna aceasta, benzina costă între 4 lei şi 75 de bani şi cinci lei litrul. Este cel mai mic tarif din acest an, însă bucuria şoferilor nu va mai dura prea mult. 

Articolul continua dupa recomandari

La una dintre cele mai ieftine staţii de alimentare din Capitală, un plin de benzină costă, acum, 290 de lei. Însă, de la anul, după ce litrul se va scumpi cu aproape 50 de bani, vom plăti pentru acelaşi plin de benzină cu 30 de lei mai mult. 

Aceeaşi diferenţă de preţ o vor resimţi şi cei cu maşini pe motorină. Chiar din prima zi a anului, accizele la carburanţi se vor majora. Cea pentru benzina fără plumb va creşte cu 62 de lei, iar cea pentru motorină - cu 58 de lei. Taxa este calculată pentru o mie de litri. 

Tot de la anul, va fi aplicată o directivă europeană care obligă producătorii să folosească mai mult carburant ecologic. Asta înseamnă alte scumpiri. 

În luna noiembrie, preţul barilului de petrol ajunsese la cel mai mic nivel din 2018, de aproape 50 de dolari. Cu toate acestea, în România, ieftinirea s-a resimţit mai puţin decât în restul Europei. 

În decurs de o lună, motorina s-a ieftinit, în Franţa, cu 66 de bani. În Germania, cu 35 de bani iar, în Italia, cu 32 de bani. Asta, în timp ce, la noi, preţul a scăzut cu doar 12 bani pe litru.

BOGDAN CHIRIŢOIU, preşedinte Consiliul Concurenţei: Dacă ne uităm pe doi ani în spate, vedem că suntem un pic peste media europeană. Vrem să înţelegem de ce şi ce măsuri putem lua pentru ca preţurile să scadă, să fie mai aproape de medie sau, preferabil, sub media europeană.

Consiliul Concurenţei anunţă că va finaliza controalele abia în prima jumătate a anului viitor.