România este acoperită de gheaţă. Autostrada Bucureşti-Piteşti este închisă, dar şi o porţiune din Autostrada Soarelui şi din A3. Circulaţia a fost oprită, de asemenea, pe mai multe drumuri naţionale. Vremea rea a paralizat şi traficul aerian. Şapte aeronave nu au mai putut decola din Capitală şi tot atâtea curse, care urmau să aterizeze pe aeroportul Otopeni, au fost anulate. 

Ploaia îngheţată a dat peste cap şi circulaţia feroviară. Mai multe trenuri au avut întârzieri mari, chiar şi de câteva ore. În mai multe zone, cablurile electrice au cedat, iar mii de oameni au rămas în beznă. Iar pericolul încă nu a trecut. Metorologii ar putea extinde codul portocaliu de polei.

Articolul continua dupa recomandari

Pe aeroportul Otopeni, angajaţii au lucrat la foc continuu pentru a înlătura gheaţa de pe piste şi de pe avioane.

Chiar şi aşa, circulaţia aeriană a fost dată peste cap. Mai multe curse au fost anulate atât la plecări, cât şi la sosiri. Altele au avut întârzieri de la câteva zeci de minute până la şase ore. Într-o aeronavă cu destinaţia Paris, călătorii au aşteptat timp de două ore ca avionul lor să fie degivrat.

Probleme sunt şi pe căile ferate. În apropiere de Capitală, cablurile electrice au îngheţat. În aceste condiţii, multe trenuri nu au ajuns la timp în Gara de Nord. Aproape trei ore a întârziat o garnitură de la Iaşi.

Gheaţa s-a depus şi peste cablurile electrice. Zeci de comune au rămas fără curent în 8 judeţe din estul ţării. Probleme sunt şi în mai multe localităţi de lângă Capitală, unde 3600 de case sunt afectate.

În Buzău, sute de angajaţi au lucrat să înlocuiască cablurile care s-au rupt. În acest timp, la munte ninsorile şi vântul au format troiene şi de patru metri înălţime. La Rânca, turiştii pot ajunge doar însoţiţi de drumari.

Cristi Tudor, reprezentant Secţia Drumuri Naţionale: Am reuşit să deblocăm pe un fir/ condiţiile sunt foarte vitrege, dar nu putem lăsa turiştii în Rânca. Asta este prima noastră grijă, să îi scoatem pe cei din Rânca.