Cei care vor primi bani de la Primărie pentru combustibil vor fi traşi pe dreapta în trafic de poliţişti. Este metoda prin care autorităţile vor să evite fraudele.

Ca să poată fi pus în practică, autorităţile bucureştene se bazează întâi de toate pe onestitatea cetăţenilor. Adică vor primi 500 de lei pentru benzină doar cei care duc mai multe persoane cu maşina din zona de dezvoltare Bucureşti-Ilfov către Capitală.

Articolul continua dupa recomandari

Prima condiţie este că aceşti proprietari de autoturisme trebuie să facă o declaraţie pe proprie răspundere că au o asociere voluntară în acest scop.  Dar, pentru că s-ar putea să existe şi oameni care să nu fie oneşti şi să încerce să obţină bani uşor, cu o minciună, agenţii de la Poliţia Municipiului Bucureşti vor putea face verificări în trafic prin  sondaj.

Deocamdată nu este totul foarte clar în legătură cu aceastră nouă modalitate de transport, urmează să fie pus la punct şi făcut public un regulament detaliat.