Autostrada Urbană s-a transformat în Autostrada Ruşinii! Deşi e o porţiune de doar trei kilometri, la care se lucrează de trei ani, nu va fi cadoul românilor de 1 decembrie. Încă nu este gata. Termenul de finalizare a fost amânat de şase ori doar în 2018. Sunt întârzieri cumulate de 12 luni, pentru care constructorul nu a plătit niciun leu sancţiune. Înainte de a părăsi fotoliul de la Transporturi, Lucian Şova a ajuns pe şantier. Lenea constructorului ţine-n loc autostrada, spune acesta.

Ministrul demisionar al Transporturilor a ajuns pe şantierul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti în al 12-lea ceas, când, teoretic, lucrările ar fi trebuit să fie gata. 

Articolul continua dupa recomandari

Din păcate, trebuie să constatăm că, aşa în răul spirit românesc, îngrăşăm de aceasta dată drumul de Crăciun. Vreau, totuşi, ca înainte de sărbătoarea naţională, aşa cum s-a angajat compania de drumuri, şi antreprenorul- să deschidem traficul pe aceste segment de autostradă, a declarat LUCIAN ŞOVA.

O porţiune care trebuia inaugurată încă din 2017. După nenumărate întâzieri, abia acum Lucian Şova arată cu degetul spre vinovaţi. 

Au întâmpinat probleme de lene şi de slabă mobilizare că de mai bine de cinci luni nu au mai întâmpinat nici o problemă administrativă, a afirmta Şova.

Nici pe ultima sută de metri, mobilizarea nu este mai bună. 

Fiecare responsabil vine cu propriul termen de finalizare. Muncitorii par, totuşi, că au avut spor la alte activităţi. 

Culmea este însă că nu se pot da penalizări, pentru că, de fiecare dată când constructorul a cerut o amânare, Compania de Drumuri a aprobat-o. Abia după 1 decembrie, CNAIR va putea da sancţiuni de 129 de mii de lei pe zi. 

Ministrul Şova a promis, iniţial, că în timpul mandatului său vor fi daţi în folosinţă 60 de kilometri de autostradă. Până acum sunt gata doar 34. 

26 de kilometri pe loturile 3 şi 4 ale autostrazii Sebes-Turda si 9 kilometri pe tronsonul Gilau-Nădăşelu. Mai sunt în lucru 10 kilometri pe porţiunea Ungheni-Ogra şi alţi patru între Ogra şi Iernut.

Cu mari eforturi, am putea intra în 2019 cu 803 kilometri de autostradă finalizaţi.

Prin comparaţie, Spania are o reţea de 20 de ori mai mare. Germania se laudă cu aproape 13 mii de kilometri de şosea de mare viteză, iar Franţa cu aproape 12 mii.