Tot mai mulţi tineri urcă la volan fără permis, fără să se gândească la riscuri. Şi asta deşi îşi pun în pericol viaţa lor, dar şi pe a altora. Datele Poliției Române arată că accidentele grave produse de tineri care nu au încă vârsta majoratului au crescut constant in ultimii 3 ani. 27 de oameni au murit nevinovaţi, iar alţi 142 au fost grav răniţi. Şi mai grav este că cei care îi încurajează sunt de multe ori chiar părinţii.

Teribilismul, adrenalina şi inconştienţa sunt un cocktail exploziv când eşti adolescent şi ai la îndemână o maşină cu mulţi cai putere. Iei cheile şi urci la volan pentru a-ţi impresiona prietenii, fie ei şi virtuali. Iar efectele sunt tragice.

Articolul continua dupa recomandari

Din 2017 pana in prezent, in Romania s-au produs 133 de accidente rutiere grave provocate de soferi minori. 27 de persoane au murit nevinovate, iar alte 142 au fost grav ranite. Cele mai multe astfel de accidente, in numar de 47, s-au produs numai in primele 11 luni ale acestui an.

Accidente provocate de minori, 1 ianuarie 2017 - 30 noiembrie 2019:

- 133 accidente

- 27 de morți

- 142 răniți grav

Sursa: IGPR

Nici filtrele de poliție nu par să-i sperie pe tineri, mai ales că răspândesc din gură în gură un mit.

KEREN ROSNER, psiholog: Descopera ca au ajuns la varsta la care pot sa ia decizii, insa acestea nu sunt intotdeauna cele mai bune. Acest comportament extrem, care este dincolo de morala sau de lege, este doar o modalitate de a atrage atentie asupra lui.

Specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că mulţi dintre tineri au învăţat să conducă chiar de la rude.

FLORIAN MOLDOVEANU, vicepreședintele Asociației Instructorilor Auto: Peste 90 la suta nu au deprins nimic, doar stiu minimul de comenzi ale auto. În primul rand trebuie gasita o solutie de preventie din partea parintilor. Te apuci să-ti inveti copilul la varsta foarte frageda sa conduca, trebuie sa te astepti ca iti va fura cheile.

Cei care se urcă la volan fără permis de conducere riscă între unul și 5 ani de închisoare.

DAN OCTAVIAN, ofițer de presă al IGPR: Cei intre 14-16 ani raspund penal daca se dovedeste ca au savarsit fapta cu discernamant, iar cei peste 16 raspund penal. Cei care incredinteaza un vehicul unei persoane despre care stie ca nu detine permis de conducere risca de asemenea inchisoarea.

Un caz șocant a avut loc recent la Oradea. Un vlogger auto urmărit de mii de adolescenți a postat pe canalul sau de Youtube un videoclip în care lăsa un puști de 10 ani să-i conducă mașina, ba chiar îl îndemna să apese mai tare accelerația. Vloggerul are acum dosar penal.