Un biciclist a fost împuşcat în spate, în timp ce se plimba cu prietenii. El a fost lovit de un glonţ "rătăcit" de la un schimb de focuri, care a avut loc în apropiere.

Americanul, Christopher Weiss, nu a ştiut ce l-a lovit, atunci când a simţit o durere puternică în partea de jos a spatelui.

Articolul continua dupa recomandari

Momentul a fost filmat de un prieten de a-l său, care mergea în urma sa, având o cameră video montată pe cască.

Pe înregistrare bărbatul poate fi văzut cum tresare înainte de a se ţine de spate.

Prietenii săi s-au oprit pentru a-l ajuta, iar ulterior tânărul a fost transportat la spital.

Medicii i-au scos din spate un glonţ. Potrivit informaţiilor existente, în apropiere de locul în care  se aflau bicicliştii, a avut loc un schimb de focuri, iar unul dintre cartuşe l-a nimerit, din greşeală, pe tânâr.

Doctorii se aşteaptă ca sportivul să se recupereze complet, scrie The Mirror.