Imagini incredibile într-un cimitir din Botoşani! Acolo, zeci de morminte au fost vandalizate noaptea trecută. Nimeni nu ştie cum a fost posibil aşa ceva. Asta în condiţiile în care, teoretic, locurile de veci sunt supravegheate permanent.

Bucăţi de pietre aruncate, cruci rupte, felinare sparte, monumente funerare făcute praf. E imaginea dezolantă dintr-un cimitir botoşănean. 

Articolul continua dupa recomandari

După noaptea trecută, cimitirul arată acum ca după război. Stricăciunile au fost observate de un angajat a cărui sarcină constă în supravegherea mormintelor.  

Speriaţi, oamenii au venit să verifice locurile de veci ale celor apropiaţi. Fără cuvinte au rămas toţi cei care au trecut azi prin cimitirul Eternitatea. 

De remedierea pagubelor se va ocupa o societate de salubritate. Vinovaţii sunt deja căutaţi de poliţiştii care au deschis o anchetă în acest caz. Când vor fi identificaţi, vor fi acuzaţi de profanare de morminte.