Zeci de copii au făcut toxiinfecție alimentară, într-un cantonament de fotbal, din Mamaia. Ei se aflau pe litoral pentru a participa la un turneu pentru juniori.

Articolul continua dupa recomandari

La masa de seară au mâncat nişte aripioare de pui şi cartofi prăjiţi.

La scurt timp, însă, mulţi copii au început să se plângă de dureri de stomac. Nu au avut nevoie de spitalizare, însă mâncarea a ajuns într-un laborator, pentru analize.

Zeci de copii veniţi în cantonament la mare au avut o noapte groznică. Organizatorii turneului i-au cazat împreună cu părinţii la un hotel din staţiunea Mamaia. Aseară, după cină, copiii din toate grupele s-au simţit rău. 

Antrenorii şi părinţii au reclamat starea copiilor la conducerea hotelului şi s au plâns la protecţia consumatorului. 

Reprezentanţii hotelului mai spun că la masă, copiii au adus şi produse de patiserie cumpărate de ei, din altă parte. 

Vor fi luate probe şi de la angajati şi vor fi verificate analizele acestora, pentru ca nu cumva unul dintre ei să fi fost purtător al bacteriei Salmonela.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.