Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunțat că săptămâna viitoare Guvernul va aloca, printr-o Hotărâre, banii obţinuţi de cadrele didactice prin sentinţe judecătoreşti.

Pop a precizat că, în unele judeţe, profesorii vor primi banii integral, iar în altele în proporţie de 90 la sută.

Articolul continua dupa recomandari

”Toţi profesorii din România îşi vor primi salariile sau şi-au primit salariile şi toţi profesorii din România îşi vor primi peste 90 la sută dintre sentinţe, sentinţe care nu erau prinse în buget la începutul anului. Am făcut rectificare de buget. Inclusiv săptămâna viitoare, printr-o Hotărâre de Guvern, vom da din fondul de rezervă al Ministerului Educaţiei Naţionale şi din economiile pe care le-au realizat anumite inspectorate şcolare, vom redirecţiona toţi banii către plata sentinţelor judecătoreşti. Vor fi judeţe în care aceste sentinţe se vor achita sută la sută, dar vor fi judeţe în care se vor achita în jur de 90 la sută, în funcţie de cum şi-au programat bugetul. Dar toţi profesorii vor lua, pe lângă drepturile salariale, aproape integral şi sentinţele judecătoreşti” a afirmat Liviu Pop, la Vălenii de Munte, în judeţul Prahova.

EL a mai spus că Ministerul Educaţiei va asigura şi plata dobânzilor prevăzute în sentinţele judecătoreşti obţinute de profesori.

”Dobânzile, pentru că sunt foarte mulţi profesori care au câştigat în instanţă plata dobânzilor de către inspectoarele şcolare sau de către consiliile locale sau de către unităţile şcolare, toate aceste dobânzi le-am preluat noi, Ministerul Educaţiei, Guvernul României şi le plătim din bugetulde stat, adică am luat presiunea de pe autorităţile locale” a mai spus Pop.

Ministrul a precizat că prin ordonaţă de urgenţă s-au făcut modificări şi în ceea ce priveşte modul în care vor fi alocaţi banii de la bugetul central pentru plata cadrelor didacticede anul viitor.

”După Ordonanţa de Urgenţă pe care am aprobat-o ieri (miercuri – n.r.), după discuiţile pe care le-am avut cu premierul României şi, evident, cu preşedintele partidului (…) una dintre modificările de ieri s-a produs şi pe circuitul banilor. Tocmai pentru că sunt anumite consilii locale care întârzie în rectificarea bugetară, sau atunci când sunt alegeri nu constituie Consiliul Local şi blochează salariile, începândcu 1 inauarie 2018, circuitul banilor pentru plata profesorilor, va fi minister-inspectorat – şcoală şi atunci nu vom avea aceste blocaje datorate rectificării bugetare pe care poate un anumit Consiliu Local nu a făcut-o. În ceea ce priveşte banii pentru cheltuielile materiale şi tot ceea ce asigurăm de la bugetul de stat către autorităţile locale, aceştia vor merge pe circuitul pe care-l ştim astăzi, prin Direcţia de Finanţe şi Consiliul Local” a precizat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a mai anunţat că plata transportului în cazul profesorilor care fac naveta la locul de muncă va fi suportată şi anul viitor, la fel ca şi anul acesta, de la bugetele locale.

Sursa: news.ro