Un tânăr de doar 21 de ani din Brădeanu, judeţul Buzău, a fost arestat, fiinc acuzat că a spart casa unei bătrâne de 92 de ani, după care a violat-o. S-a întâmplat la finele lunii trecute, însă autorul faptei a fost prins abia acum.

Poliţiştii din judeţul Buzău aveau în lucru, din 28 august, un dosar al cărui autor era în libertate.

Articolul continua dupa recomandari

La mai bine de două săptămâni de la comiterea faptelor, oamenii legii au reuşit să-l prindă pe suspect. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din localitatea Brădeanu care a spart casa unei bătrâne de 92 de ani din Glodeanu Siliştea, după care a obligat-o să întreţină cu el raporturi sexuale.

„Fapta a fost sesizată Poliţiei la sfârşitul lunii august de persoana vătămată, o femeie în vârstă de 92 de ani, din Glodeanu Siliştea. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 27 spre 28 august, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Brădeanu, ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate prin forţarea sistemelor de asigurare şi, ulterior, prin constrângere, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţişti sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele”, a declarat, joi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene  Buzău, Mihail Drăghiciu. 

Tânărul a fost prins şi reţinut, iar magistraţii din cadrul Judecătoriei Pogoanele au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Sursă: news.ro