Un experiment unic în ţară a fost pus la punct de un liceu din Ardeal! Acolo, plantele sunt cultivate cu ajutorul apei din bazinele în care crește un anumit soi de peşti.  Excrementele acestora sunt folosite pe post de îngrăşământ natural, care este transportat printr-un sistem special direct în seră.

Articolul continua dupa recomandari

"Avem un peşte tilapia." Peşti de la care se obţin, mai apoi, legume. Nu e o glumă, ci un experiment unic, pus la punct de un liceu din Bistriţa Năsăud. "Cu o singură hrană, adică hrănim şi peştii şi plantele, obţinem producţie de la ambele. Şi de la plante şi de la peşti." 

Adică, e nevoie doar ca peştii să primească de mâncare. Pentru că, mai apoi, apa din bazin, ajunsă la rădăcinile plantelor, face toată treaba. 

E metoda prin care plantele reuşesc să se dezvolte. Iar mai apoi, să devină produse 100% bio. 

Iar după ce ajunge la plante, apa se întoarce din nou în bazin, purificată. Iar sistemul vine să rezolve şi alte probleme importante: "Reduce emisiile de dioxid de carbon. Reduce consumul de energie şi rezolvă problema alimentaţiei pe plan local."

Iniţiatorii doresc să-şi extindă proiectul şi chiar să ajungă să guste din legumele, ierburile şi carnea bio, produse în sera liceului. Dar speră ca experimentul lor să fie o soluţie şi pentru fermierii din România, nevoiţi să cultive pe zone defavorizate din punct de vedere al climei.