Jocul Balena Albastră a făcut zeci de victime în rândul adolescenţilor, devenind atat un pericol real, cât şi o facinaţie morbidă pentru tineri. Peste 130 de adolescenţi au murit în Rusia, în timp ce autorităţile încearcă din răsputeri să găsească sursa de la care a pornit acest joc al morţii sau să limiteze efectele fatale ale acestuia, notorietatea acestui joc crescând incontrolabil pe reţelele de socializare.

Articolul continua dupa recomandari

Jocul Balena Albastră s-ar părea că le-a stârnit curiozitatea şi unor tineri din România, după ce ploieşteanul Ghiţă Bogdan Mădălin s-a trezit în mijlocul unui adevărat scandal mediatic. Tânărul a început să fie sunat, cu număr privat, de mai multe persoane care şi-au manifestat interesul de a se înscrie în jocul Balena Albastră, după ce numele lui ar fi fost recomandat, spune el, fără voia lui, drept călăuză pentru cei care vor să intre în jocul morţii.

Ploieşteanul insistă că nu are nicio legătură cu jocul Balena Albastră şi că persoane necunoscute i-au clonat profilul de Facebook pentru a se folosi de numele şi imaginea sa în scopuri ilegale. Ca dovadă, tânărul a apelat la ajutorul Poliției dar și al presei, pentru a-și curăța numele și imaginea.

"Eram la muncă și au venit câțiva prieteni care mi-au spus că am apărut în nu știu ce publicație. Într-o postare se afirma că eu sunt organizator al Balenei Albastre. Li se spunea să se înscrie și dăduseră numărul meu și să fiu eu călăuza lor. Am fost sunat de oameni care mi-au zis "ești criminal", m-au înjurat, m-au amenințat, că eu aș fi organizatorul. Au fost tineri care m-au sunat să intre în joc și mă întrebau ce să facă să intre în jocul respectiv. Tuturor le-am spus să nu intre, să-și vadă de treabă că au toată viața înainte și că eu nu am nicio treabă cu așa ceva și să nu mă mai sune. Am depus plângere la Poliție și sper ca autoritățile să rezolve problema", a declarat Ghiţă Bogdan Mădălin.

În timp ce tânărul dădea declarații presei, acestuia îi sună telefonul și, STUPOARE. Două tinere, la interval de nici un minut, îl sună să îl întrebe cum să joace jocul Balena Albastră.

Poliţia Română a început o campanie de informare privind jocurile video şi riscurile la care sunt supuşi copiii care le accesează online, iar ministerul Educaţiei a dat ordin ca, în toate şcolile din ţară să fie organizate şedinţe cu părinţii, pentru a-i preveni pe aceştia privind pericolul la care se expun elevii care joacă astfel de jocuri pe Internet.

"Deși nu este un fenomen în România, vă recomandăm tuturor celor care sunteți timorați sau amenințați de 'prietenii' din mediul virtual, să căutați sprijin la persoanele dragi sau la autorități", informează Biroul de presă al Poliției Române.

Jocul Balena Albastră are 50 de niveluri și presupune îndeplinirea unor sarcini care se primesc de la un "custode" sau "mentor" sau "călăuză". După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmulețe.

Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ore foarte târzii în noapte, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate.

Cei mai afectați de acest joc sunt copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. De aceea, Poliția recomandă părinților să se asigure că știu ce activități desfășoară copiii lor în mediul online și, dacă observă o schimbare a comportamentului în ultima perioadă, să anunțe autoritățile.

Citește și BALENA ALBASTRĂ a ajuns în România! ANUNŢUL făcut astăzi de Poliţia Română

Citește și BALENA ALBASTRĂ a ajuns în România! AVERTISMENT privind amploarea fenomenului care îi împinge pe adolescenţi la moarte (FOTO&VIDEO)

Citește și ADEVĂRUL despre BALENA ALBASTRĂ. Care este de fapt semnificaţia SIMBOLURILOR acestui joc ce îi împinge pe tineri să se SINUCIDĂ (FOTO)


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.