Postul Paștelui începe de luni, 27 februarie, fiind cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an. Durează patruzeci de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor.

Articolul continua dupa recomandari

Postul Pastelui este postul dina­intea Învierii Domnului şi mai este numit şi Postul Mare.

Traditia creştină spune că prin post ne purificăm trupeşte, dar mai ales sufleteşte pregătindu-ne astfel pentru Invierea Domnului Iisus Hristos.

Prima săptamână din Postul Mare se numeşte Săptamâna Curată. Oamenii de la ţară ţin cu sfintenie câteva reguli, astfel încât, gospodariile şi animalele lor sa fie ferite de rele.

După Lasatul Secului de branză, in Saptamana Curata, nu se ţese. Cei care nu respectă aceasta datină, pot avea parte de vizita inopinata a lui Toader, „care vine peste noapte si incurca iţele". Afectati ar putea să fie si caii sau vitele ale carui stapan nu tine sarbatoarea de San Toader. Animalele ar putea fi ranite sau atacate de fiare.

Regulile bisericeşti au stabilit că zilele rânduite pentru ajunare, adică abtinerea totala de la mâncare şi bautură, sunt lunea şi martea din prima saptamana a postului, iar in ultima săptamana a postului, numita Săptămâna Patimilor, se ajuneaza luni, marti, miercuri, vineri şi sambata. În aceste zile se pot consuma, seara, doar pâine şi apă.

În toata perioada postului sunt două dezlegari la peste, pe 25 martie, de Buna Vestire, şi pe 24 aprilie, de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii). În Postul Pastelui sunt interzise cununiile religioase.

Lăsata Secului pentru postul Sfintelor Paști

Intrarea într-unul dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată, de fiecare dată, de ziua în care se lasă sec, aceasta fiind ultima zi în care se mai poate mânca ''de dulce''.

Sărbătoarea de lăsatul secului prezintă variații calendaristice, în funcție de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica lăsatului sec de carne, fie în cea a lăsatului sec de brânză. În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morților. Se fac parastase și se dă mâncare de pomană. Se pregătesc tot felul de bunătăți, se coace pâinea, apoi se fac plăcințele cu mălai în frunze de varză, tăiței cu nucă sau cu mac, poame coapte.

Duminică, toată familia se așază la masă și trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce". În trecut, în această zi se țineau cele mai mari șezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoși și plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paști. În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca și se bea din abundență, și purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăițe, Refenele, Opaiț, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro. În Muntenia, petrecerea era familială: cei mici veneau la cei mari, copiii la părinți, finii la nași și aduceau câte un plocon, sărutau mâna gazdei și cereau iertare, pentru a intra împăcați cu toată lumea în Postul Mare.

În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă, unde se aprindeau focuri rituale din paie sau lemne aduse de săteni. Lăsatul secului este situat între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară, având astfel și rolul de a marca victoria luminii asupra întunericului. Focul se numește "priveghi" și, fiind aprins înainte de Postul Mare, i se spune Priveghiul cel Mare, iar petrecerii i se dădea valoare de An Nou. Acolo, sătenii cântau, jucau, mâncau și făceau strigături, cu urări pentru a fi iertați și purificați. În Maramureș, strigăturile se încheiau prin versurile: "cele bune să se-adune, cele rele să se spele". Petrecerea continua până spre miezul nopții, moment în care fiecare mesean mânca câte un ou, zicând: "oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor".

Petrecerea lăsatului de sec este punctul central al ritualurilor ce preced intrarea în Postul Mare. În unele zone, fetele și flăcăii se adunau, se urcau pe înălțimile satului de unde slobozeau roți mari din paie aprinse și-i satirizau pe cei rămași necăsătoriți, în cadrul unui obicei numit ''strigăturile peste sat''.