Presa rusă avertizează că jocul Balena Albastră a ajuns şi în România, Bulgaria şi Polonia, după ce grupurile morţii s-au răspândit deja rapid în ţări precum Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Letonia şi Kazahstan.

Potrivit site-ului izvestia.ru, grupurile care îi împing pe tineri să se sinucidă şi-au găsit noi ţinte în ţări precum România, Bulgaria şi Polonia, în timp ce în Rusia sunt deja peste 200.000 de tineri care fac parte din ele.

Articolul continua dupa recomandari

Cu ajutorul unui sistem de analiză a reţelelor de socializare, jurnaliştii de la Izvestia au descoperit cifre îngrijorătoare în legătură cu aşa-numitele grupuri ale morţii.

Astfel, au fost studiate reţelele VKontakte (Rusia), Facebook şi Odnoklassniki, Twitter, platforma de bloguri “LiveJournal”, forumuri şi alte portaluri tematice, în perioada octombrie 2016 – februarie 2017.

Descoperirile celor de la Izvestia sunt de-a dreptul terifiante:

- În reţeaua VKontakte, au fost descoperite 9.312 de grupuri care au folosit hashtag-ul “balena albastră”. Majoritatea grupurilor nu au mai mult de 600 de membri (media pentru această reţea socială este de 517).

-  Doar 6% dintre aceste comunităţi au fost închise de VKontakte. 40% dintre acestea pe motiv că “au postat material care justifică actul suicidal”.

- În Moscova, 1849 de persoane au încercat să intre în joc, în St. Petersburg - 1059, în Perm - 506, în Ekaterinburg - 491, în Novosibirsk - 426, în Minsk (Belarus) - 398, în Irkuţk - 374, în Krasnoiarsk - 343, în Kiev (Ucraina) - 315, în Novokuzneţk - 311.

- Pentru a-şi arăta interesul în a juca aceste jocuri se folosesc următoarele hashtag-uri precum: #тихийдом (#casaliniştită), #синийкит (#balenaalbastră), #млечныйпуть (#milk way, #calealactee), #хочувигру (#vreausafiuales), #морекитов (#maredebalene), #явигре (#suntinjoc), #f57, #f58, #f53, #домкитов (#casabalenelor) şi multe altele

- 232.000 de useri au folosit cel puţin un astfel de hashtag, iar 179.000 de useri au folosit două sau mai multe

- Cei mai mulţi tineri s-au limitat la folosirea a 2-3 hashtag-uri în toate mesajele de pe o anumită reţea socială. Numai 7.479 de useri (3 la sută) au folosit 10 hashtag-uri sau mai multe

- Recordul de hashtag-uri folosite de către o singură persoană este de 36

- Cel mai frecvent hashtag utilizat este #casalinistita, care a fost menţionat de 71.000 de ori, #balenaalbastră de 40.000 de ori, #calealactee - 36.000 de ori, #vreausafiuales - 33.000 de ori, #f57 – 31.000 de ori, #maredebalene - 29.000 de ori, #suntinjoc - 25.000 de ori, # f58 – 17.000 de ori, # f53 – 14.000 de ori, #casabalenelor – 14.000

- Cele mai multe postări şi comentarii cu aceste hashtag-uri au fost scrise pe 7 februarie 2017, când numărul lor a ajuns la 23.500

Şeful Departmanentului de analiză din cadrul "Kribrum", Ekaterina Aksenova, a declarat că grupurile morţii au diferite denumiri: “F57”, “F56”, “F58”, "Balena Albastră", "Mare de balene", "Balena zburătoare", etc. 

De asemenea, există mai multe versiuni privind originea unora dintre hashtag-uri: unul dintre creatorii jocului, Philippe Budeikin, care este reţinut din noiembrie 2016, a declarat că F vine de la Philip, iar 57 erau ultimele cifre ale numărului lui de telefon.

Potrivit unei alte versiuni, combinaţia de simboluri f56, f57 şi f58 era folosită pentru a arăta o eroare apărută în standardul de codificare al caracterelor Unicode. Se spune că dacă este folosită această secvenţă în comentariile de pe reţeaua VKontakte, ar apărea mesajul “got lost/s-a pierdut”, iar utlizatorii au văzut în asta un simbol plin de mister.

Potrivit sursei citate, unul dintre administratorii grupului “Casa liniştită” ar fi dat următoarea explicaţie pentru a-i atrage şi mai mult pe tineri: “f56,57,58 nu sunt doar nişte cifre, ele sunt date ale morţii în Biblie, o casă liniştită este Iadul şi un loc unde se află toate cunoştinţele, iar “o mare de balene” înseamnă de fapt “o mare de cadavre””.