Ziua Dobrogei este sărbătorită, în fiecare an, pe 14 noiembrie, şi reprezintă ziua în care Dobrogea a revenit la patria-mamă.

Articolul continua dupa recomandari

Observator vă prezintă astăzi, de Ziua Dobrogei, cinci locuri uimitoare de vizitat în Dobrogea, în afară de cele mai cunoscute simboluri.

Cele mai cunoscute simboluri ale Dobrogei sunt bine-cunoscute pentru majoritatea românilor. Dar, totuși, Cazinoul din Constanța, monumentul de la Adamclisi sau Delta Dunării sunt numai câteva din uimitoarea locuri ce ar trebui vizitate de orice român.

Pe lângă aceste trei locații excepționale din Dobrogea, există și alte locuri ce merită vizitate, cel puțin o dată în viață.

Ziua Dobrogei, 139 de ani de la alipirea Dobrogei la patria-mamă

PEȘTERA CASIAN. Situată în apropierea mănăstiri Sf. Casian, peștera este cunoscută, întrucât aici, în sec. IV, a dus o viață de ascet "dobrogeanul" Casian, unul dintre întemeietorii monahismului. Astăzi, este un loc de pelerinaj pentru credincioșii creștini din toată țara. Peștera Sfântului Ioan Casian găzduiește un schit cu mai puțin de zece călugări și este vizitată anual de mii de enoriași, potrivit histria-cheiledobrogei.ro.

CHEILE DOBROGEI. Rezervația Cheile Dobrogei se întinde pe o suprafață de 285 de hectare. Accesul se realizează numai auto pe ruta Hârșova sau Constanța (depinde de direcția de mers) - Kogălniceanu spre localitatea Târgușor (12Km). La jumătatea satului este indicator dreapta, spre Pantelimon. După 8 km pe câmp, apare indicatorul cu "Rezervația Cheile Dobrogei". Peisajele sunt de o frumusețe rară - șanțuri naturale și chei brăzdează malurile abrupte ale văii, peșteri săpate în calcar, precum "La Adam" și "Peștera Liliecilor" cu specii de plante deosebite, dar și descoperiri arheologice importante.

PĂDUREA BABADAG. Pădurea Babadag situată în zona Podișului Babadag este una dintre pădurile reprezentative din peisajul nord-dobrogean. Rezervația naturală declarată arie protejată prin hotărâre de Guvern, se întinde pe o suprafață de 524,60 hectare și este inclusă în Parcul Național Delta Dunării (rezervație a biosferei) aflat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.

LACUL IACOBDEAL. Lacul numit de localnici 'La Fântână' este un lac antropic, format într-o cuvetă rezultată din extragerea granitului. Se află pe raza comunei Turcoaia, într-o fostă carieră de piatră de pe dealul Iacobdeal. Accesul spre lac se face din DN 22D Măcin - Cerna, spre comuna Turcoaia, pe DJ 222H. Lacul poate fi inclus în aria obiectivelor turistice ale Munților Măcinului, datorită modului său de formare, unic în țară, potrivit ecomuntiimacinului.wordpress.com.

CETATEA ENISALA. Parțial reconstruită și având un cochet drum de acces ce duce călătorul până la poarta de intrare, Enisala, singura cetate medievală din Dobrogea, este pe cale să își redobândească gloria de odinioară. Cetatea este situată în vecinătatea satului Enisala, pe un deal ce domină peisajul, la intersecția unor importante drumuri de apă și de uscat, fiind construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag și Razim.