Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, joi, la finalul şedinţei Consiliului Executiv al PSD, că a luat decizia încă de miercuri, şi-a păstrat-o şi şi-a susţinut-o.

Articolul continua dupa recomandari

"Mulţumesc membrilor CEx pentru toată susţinerea din această seară. Eu mi-am păstrat decizia pe care am luat-o ieri şi mi-am susţinut-o", a declarat vicepremierul demisionar, la finalul CEx.

Premierul Mihai Tudose a declarat, la rândul său, că, imediat după ce au primit citaţiile la DNA, Sevil Shaideh şi Rovana Plumb i-au prezentat demisiile, pe care el nu le-a acceptat. El a mai spus că nu are nimic să le reproşeze celor două.

"Atât Sevil, cât şi Rovana, imediat după ce au primit citaţiile la DNA, au venit să-mi prezinte demisia. Le-am oprit, l-am sunat pe Liviu, au venit şi alţi colegi şi am reuşit să le oprim, tocmai pentru a nu fi un semnal de, ştiu eu, de degringoladă în guvern", a afirmat premierul.

El a spus că nu are nimic să le reproşeze şi că, mai mult, speră ca Sevil Shhaideh să accepte să lucreze în aparatul guvernamental.

Premierul Mihai Tudose a mai susţinut că "nu a fost un război, nu este un câştigător".

"Dar cele două colege au ajuns la limita răbdării, în special Sevil o ţine aşa din decembrie. N-am absolut nimic, am spus-o, să le reproşez. Ba mai mult, vă anunţ, ca să nu fie o surpriză peste câteva zile, sper că Sevil va accepta să lucreze în aparatul guvernamental, fiindcă chiar este extraordinar de bună pe ceea ce face. Apropo de război, unii dintre dumneavoastră ne-aţi mai sunat sau ne-aţi mai dat sms-uri: cine învinge? Fără niciun război. Da, am spus că îmi dau demisia dacă mi-o cere partidul, nu am venit cu Guvernul de acasă, sunt dispus să plec în fiecare zi dacă mi-o cere partidul sau dacă constat că nu mai sunt în stare să pun în îndeplinire programul de guvernare. Aşa că, din păcate pentru unii prieteni, cu ghilimelele de rigoare, nu a fost un război, nu este un câştigător. Încercăm ca după această seară lungă câştigător să fie partidul şi, prin partid, Guvernul şi ţara", a mai afirmat premierul Mihai Tudose, în conferinţa de presă susţinută alături de liderul PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei CEx.

Sursa: News.ro