Liderii coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, au convenit să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a clarifica aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, informează un comunicat transmis miercuri de cele două formațiuni aflate la guvernare, potrivit Agerpres.

Articolul continua dupa recomandari

"Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuție principii ale statului democratic și ale statului de drept, dar și încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenție nelegitimă a unor instituții în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acționat în interes personal sau în numele instituțiilor pe care le reprezentau. O astfel de comisie parlamentară este necesară ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public și care pun sub semnul întrebării respectarea principiului alegerilor libere și corecte ca premisă esențială a funcționării democrației în România", se arată în comunicatul semnat de președintele PSD, Liviu Dragnea, și de liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit sursei citate, dezvăluirile apărute în presă referitor la evenimente din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009 pun în discuție "încercarea de influențare a procesului electoral".

"Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009 a generat controverse în ultimii opt ani la nivelul societății românești, existând suspiciuni privind fraudarea lor încă din zilele ce au urmat procesului electoral. Dezvăluirile presei oferă o nouă perspectivă asupra deznodământului alegerilor prezidențiale din 2009, introducând în discuție încercarea de influențare a procesului electoral", menționează comunicatul PSD-ALDE.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.