Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu ştie ce conţine arhiva SIPA, dar aşteaptă concluziile Ministerului Justiţiei, aşa cum s-a promis public, el susţinând că această temă nu trebuie să rămână în spaţiul public mult timp, iar ministrul Tudorel Toader să lămurească ”transparent şi tranşant” chestiunea. Preşedintele a remarcat că în anumite momente politice apar astfel de ”ciorbe reîncălzite”, iar unii devin amnezici, alţii tăcuţi, alţii vorbăreţi. El nu a exclus inclusiv varianta distrugerii arhivei SIPA.

Articolul continua dupa recomandari

”Cred că aici avem de-a face cu o chestiune care la vremea respectivă nu a fost tratată cu suficientă atenţie şi cu certitudine nu cu suficientă transparenţă. Această arhivă SIPA a ajuns, prin lipsa de informaţii în spaţiul public, un fel de mare secret naţional, ceea ce nu cred că este şi cred că ministrul Justiţiei trebuie să facă tot ce poate, dar transparent şi tranşant, ca să clarifice această chestiune. Dacă se poate sau nu secretiza este prima chestiune care trebuie lămurită”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că Ministerul Justiţiei trebuie să lămurească ce anume conţine această arhivă, dacă într-adevăr au fost scurgeri sau nu.

”Este interesant de urmărit cum apar astfel de ciorbe reîncălzite în spaţiul public la anumite momente politice şi cum dintr-odată unii devin amnezici, alţii devin tăcuţi, alţii devin vorbăreţi. Nu cred că aceasta este o temă care trebuie să rămână mult în spaţiul public şi aştept de la domnul ministru al Justiţiei transparent şi tranşant să clarifice această chestiune”, a ţinut să sublinieze şeful statului.

Întrebat dacă este de acord cu desecretizarea rapidă a arhivei SIPA, preşedintele Iohannis a răspuns: ”Aştept concluziile de la minister, aşa cum au fost promise şi atunci vom vedea ce trebuie făcut. Am solicitat şi colegilor tehnicieni din CSAT un punct de vedere să vedem dacă CSAT are ce discuta în această chestiune sau nu şi oricum ar fi trebuie clarificată chestiunea”.

Klaus Iohannis a spus că nu ştie dacă a fost trimis vreun raport la CSAT în vremea în care era ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu.

”CSAT la noi în ţară e folosit aşa pe post de panaceu universal, ceea ce nu este. CSAT are domeniul de care se ocupă, care este securitatea naţională. Nu pot să vă spun aşa, pe nepusă masă, dacă s-a trimis sau nu un raport, dar se poate verifica această chestiune. Oricum, a fost şi este în continuare un serviciu cu aceste atribuţii la Ministerul Justiţiei şi de aceea am spus că de acolo trebuie să vină clarificările. Să nu se aştepte cineva că în CSAT ne adunăm cu toţii şi dezbatem filă cu filă. Ministerul Justiţiei trebuie să vină cu o clarificare, iar dacă ministrul Justiţiei consideră că trebuie să primească un aviz sau o opinie CSAT, se va adresa CSAT. Nu are rost să discutăm ce a fost acum 7 ani sau acum 10 ani sau când s-a desfiinţat SIPA şi vara s-a reînfiinţat sub altă denumire”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele a precizat că nu a avut nicio discuţie pe această temă cu ministrul Justiţiei, ci aşteaptă ca acesta  să se ţină de ceea ce a promis în spaţiul public.

Întrebat ce părere are despre propunerea ca arhiva SIPA să fie distrusă, preşedintele Iohannis a replicat: ”Şi asta trebuie să ne propună ministrul Justiţiei. Nu ştiu ce e în această arhivă, dar aştept să aflu. Dacă sunt date care nu mai au nicio valoare, atunci, pentru a termina discuţia în spaţiul public, da, este şi aceasta o variantă, să fie arhiva topită”.

Sursa: News.ro