Update ora 01:00 - Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, joi, la finalul şedinţei Consiliului Executiv al PSD, că a luat decizia încă de miercuri, şi-a păstrat-o şi şi-a susţinut-o.

"Mulţumesc membrilor CEx pentru toată susţinerea din această seară. Eu mi-am păstrat decizia pe care am luat-o ieri şi mi-am susţinut-o", a declarat vicepremierul demisionar, la finalul CEx.

Articolul continua dupa recomandari

Update ora 00:05 - Ministrul Rovana Plumb a declarat, joi, că își menține decizia de a demisiona.

"Am luat o decizie nu la cald, am cumpănit și pentru că sunt un om bun de partid și pentru că acest parditd a câștigat încrederea oamenilor, cu acest program de guvernare, acest program trebuie pus în aplicare. Nu am renunțat la demisie, nu mă joc, sunt fermă când iau o decizie", a declarat Rovana Plumb.

Ministrul a adăugat: "Nu sunt vinovată, dar nici nu doresc săs e folosească o seire îneragă de pretexte în bătăliile politice".

Update ora 23:30 - Premierul Mihai Tudose a spus că, imediat după ce au primit citaţiile la DNA, Sevil Shaideh şi Rovana Plumb i-au prezentat demisiile, pe care el nu le-a acceptat.

"Atât Sevil, cât şi Rovana au venit la mine după ce au primit citaţiile la DNA să îşi dea demisia. Le-am oprit, l-am sunat pe Liviu. Nu am nimic să le reproşez (...) Sper că Sevil va accepta să lucreze în continuare în aparatul guvernamental", a spus premierul Tudose.

El a mai susţinut că "nu a fost un război, nu este un câştigător".

O nouă şedinţă CEx va avea loc vineri.

Update ora 23:30 - Liviu Dragnea: "Au fost discuții destul de profunde. S-a discutat despre programul de guvernare, despre situația în care sunt cele două colege ale noastre, despre faptul că PSD nu acceptă ca instituții care nu trebuie să aibă un cuvânt de spus să influențeze actul de guvernare.

- Toţi colegii au adus argumente ca cele două colege să nu plece, după ce ele au anunţat la începutul şedinţei că s-au hotărât să demisioneze. După toate orele de discuţie, în care toată lumea le-a cerut să rămână, au fost întrebate încă o dată li şi-au menţiunt decizia de a menţiona. Nu vor să pună sub semnul întrebării actul guvernării

- Toată lumea a plecat supărată. PSD a trecut astăzi printr-o cumpănă foarte mare.

Update ora 22:50 - În unanimitate, toți colegii și-au declarat susținerea pentru cei trei miniștri demisionari. După ce s-a revenit din pauză, cei trei miniștrii au zis că-și susțin demisiile, a declarat unul dintre participanți.

Mâine ar putea avea loc o nouă ședință a CEx.

Primul ministru și-a exprimat dorința de a demisiona.

Update ora 20:10 - Patru miniștri din Guverneul Tudose și-au pus la dispoziție demisiile în cadrul ședinței CEx, potrivit unor surse. Cei trei ar fi Sevil Shhaideh, Rovana Plumb, Răzvan Cuc și Ilan Laufer.

Update ora 18:39 - Liviu Dragnea a făcut o serie de declaraţii surprinzătoare la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, unde se decide remanierea Guvernului. Liderul PSD şi-a asumat vina pentru "starea de supărare şi tensiune" a Premierului Mihai Tudose.

La şedinţa liderilor PSD, Liviu Dragnea a spus că şi el e responsabil pentru situaţia în care se află Guvernul lui Mihai Tudose.

Am ajuns într-o situaţie tensionată din cauza mai multor oameni, dar şi din vina mea. A fost o comunicare gestionată prost, atât din partea mea, cât şi din partea guvernului. S-a intrat într-o spirală de suspiciune şi neîncredere, care l-a pus pe Mihai într-o stare de tensiune maximă. La Mihai am ţinut şi ţin în continuare. Îmi asum starea de supărare şi tensiune în care a ajuns Mihai, şi din vina mea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose au venit împreună joi la şedinţa Consiliului Executiv Naţional (CExN) al PSD, şeful Guvernului susţinând că va demisiona oricând partidul îi va cere.

Întrebat cum va arăta guvernarea după şedinţa de joi, Liviu Dragnea a afirmat că se înregistrează o creştere economică de 6,1%.

'Am văzut că e 6,1% creştere economică, va fi mai mare', a spus Dragnea.

Chestionat dacă îşi mai păstrează intenţia de a demisiona din funcţie, Tudose a replicat: 'Oricând îmi cere partidul, demisionez'

Sursa: Agerpres