Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat, marţi, că liberalii vor contesta la Curtea Constituţională sesiunea extraordinară a Parlamentului, dacă PSD-ALDE insistă să organizeze şi un plen, afirmând că ea a fost convocată neregulamentar şi ilegal, iar OUG-urile emise de Guvern vineri nu pot intra în vigoare astfel.

Articolul continua dupa recomandari

"Este nevoie de solicitarea preşedintelui României, solicitarea Biroului Permament al uneia dintre Camere sau solicitarea a o treime dintre parlamentari. Niciuna dintre aceste condiţii nu a fost îndeplinită pentru sesiunea extraordinară convocată la dorinţa domnului Dragnea. Domnul Dragnea a afirmat că-şi doreşte o sesiune extraordinară. Poate că-şi doreşte la Teleorman, dar nu poate să-şi dorească în Parlamentul României decât în baza Constituţiei", a spus Turcan, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, desfăşurată fără cvorum.

Ea a spus că PNL nu poate fi "părtaş la un simulacru de sesiune extraordinară", iar acest lucru a fost însuşit de toate partidele de opoziţie.

"Opoziţia a fost prezentă şi şi-a exprimat disponiblitatea ca în Parlament să se poarte o dezbatere în sesiune extraordinară, dar în acelaşi timp nu facem treaba puterii", a spus Turcan, acuzând un "dezmăţ în instituţii" declanşat de PSD şi ALDE.

Raluca Turcan a precizat că liberalii vor contesta la CCR convocarea sesiunii dacă iniţiativa nu este abandonată de PSD.

"Nu se poate să fie încălcate cu asemenea aroganţă cerinţe constituţionale şi legale, pentru că Regulamentul de funcţionare are greutate de lege. (...) Vom sesiza acest derapaj pe care PSD-ALDE îl marchează astăzi", a afirmat ea.

Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor s-a suspendat marţi, din lipsă de cvorum, în condiţiile în care au fost prezenţi doar patru deputaţi, opoziţia refuzând să participe la lucrări. În aceste condiţii, liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, a declarat, că parlamentarii Partidului Mişcarea Populară nu vor participa nici la plenul de la ora 15.00, pe care l-au catalogat ca fiind „mascaradă numită sesiune extraordinară”.