Premierul Mihai Tudose a trimis joi Corpul de Control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru a face verificări, cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general al instituţiei, Ştefan Ioniţă, au precizat, pentru News.ro, surse din domeniul transporturilor.

Ştefan Ioniţă, şeful Direcţiei Tehnice şi Calitate a CNAIR, a fost numit în funcţia de director general provizoriu al companiei de către consiliul de administraţie, controlat de Ministerul Transporturilor, la trei zile după revocarea fostului director, Cătălin Homor.

Articolul continua dupa recomandari

”Controlul a fost trimis cu o zi înainte de data stabilită pentru prelungirea mandatului actualului director general. Cel mai probabil, vor fi făcute verificări generale”, potrivit News.ro

Aceasta este prima dată când premierul Tudose trimite Corpul de control la CNAIR.

În luna august a anului trecut, premierul i-a reproşat fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu merg pe şantiere pentru a verifica modul în care evoluează lucrările.

Sursă: News.ro