Armata americană a efectuat un nou atac aerian asupra unor forţe siriene, în sudul ţării, unde acestea pregăteau poziţii de luptă într-o zonă protejată, au declarat oficiali americani pentru The Associated Press.

Articolul continua dupa recomandari

Un tanc, un buldozer şi trupe au fost vizate în acest atac, în apropiere de localitatea Tanf, au precizat oficialii citaţi.

Însă era neclar dacă trupele erau ale Guvernului sirian sau dacă erau aliaţi ai acestuia.

Un oficial a declarat că forţe loiale regimului lui Bashar al-Assad au pătruns într-o zonă de ”dezescaladare” fără autorizaţie şi au fost considerate drept o ameninţare la adresa trupelor aliate Statelor Unite de acolo.

Atacul a fost efectuat în scop defensiv, în vederea protejării aliaţilor Statelor Unite, au subliniat oficialii citaţi.

Era neclar dacă în zonă se aflau trupe americane.

Aceşti oficiali au solicitat protecţia anonimatului deoarece nu au fost autorizaţi să discute subiectul în mod public.

Sursa: News.ro