Spania se înscrie şi ea pe lista ţărilor în care s-au depistat ouă sau produse din ouă contaminate cu insecticid. Substanţa toxică a fost detectată în Ţara Bascilor, într-un lot de 20 de tone de extras lichid din ouă, importat din Franţa. Lichidul a fost pus sub sechestru în vederea distrugerii.

Articolul continua dupa recomandari

În Marea Britanie, cantitatea de ouă contaminate aduse din import este mult mai mare decât se evaluase iniţial dar autorităţile susţin că nu există riscuri pentru consumatori. Iar în Germania, potrivit unui sondaj, un sfert din adulţi şi-au modificat obiceiurile în privinţa consumului de ouă, după declanşarea actualei crize.