Bob Dylan, care a confirmat recent că nu va fi prezent pe 10 decembrie la Stockholm la ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel, nu a participat nici la dineul organizat la Casa Albă de preşedintele american Barack Obama, miercuri seară, în onoarea americanilor care au câştigat aceste distincţii prestigioase în 2016.

”Din păcate, Bob Dylan nu va fi prezent la Casa Albă astăzi”, a declarat, miercuri, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, precizând că artistul nu a oferit nicio explicaţie pentru absenţa sa de la acest dineu oficial.

În absenţa ”celui mai mare poet în viaţă”, potrivit cuvintelor rostite de Per Wästber, membru al Academiei Suedeze, preşedintele Obama şi-a concentrat elogiile celorlalţi laureaţi americani ai premiului Nobel care au răspuns invitaţiei sale de a participa la dineul de la Casa Albă: Oliver Hart (economie), Fraser Stoddart (chimie), Duncan Haldane (fizică) şi Michael Kosterlitz (fizică). 

Legendarul cântăreţ folk american Bob Dylan a devenit primul cântăreţ din lume care a câştigat premiul Nobel pentru literatură, pe 13 octombrie 2016, pentru ”crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel.

Deşi fanii şi colegii de breaslă ai artistului american l-au felicitat în număr mare pentru câştigarea premiului, artistul, în vârstă de 75 de ani, nu a vorbit în mod public despre acest trofeu prestigios până la sfârşitul lunii octombrie, când a acordat un interviu pentru The Telegraph, în care a spus că apreciază foarte mult această distincţie literară.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.


Spune-ne ce a trezit în tine acest articol. Alege una dintre emoții.

  • Mândrie0
  • Speranţă0
  • Iniţiativă0
  • Indignare0
  • Revoltă0