Harvey Weinstein a îngrozit Hollywood-ul! Tot mai multe actriţe şi modele mărturisesc că au fost abuzate de producătorul american. Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow sunt noile nume apărute pe lista de victime a mogulului din industria cinematografică.

Angelina Jolie și Gwyneth Paltrow au povestit cum, la sfârşitul anilor 90, au fost hărțuite de Harvey Weinstein într-o cameră de hotel. Se întâmpla în perioada în care ambele actriţe se aflau la începutul carierei:

Articolul continua dupa recomandari

„Am avut o experienţă neplăcută cu Harvey Weinstein în tinereţe şi drept rezultat am ales să nu mai lucrez niciodată cu el şi i-am avertizat pe cei care au făcut-o", îşi aminteşte Angelina Jolie.

Pe Gwyneth Paltrow, producătorul a chemat-o în camera sa de hotel şi a rugat-o să-i facă un masaj. Ea l-a refuzat şi i-a spus totul iubitului ei de atunci, Brad Pitt, care nu a ezitat să-l confrunte. Şi alte actriţe aflate în căutarea succesului povestesc cum au fost hărţuiţe şi intimidate. 

Katherine Kendall, actriţă
S-a dus la baie. S-a întors într-un halat şi mi-a cerut să îi fac un masaj. I-am spus nu pentru că nu mă simt confortabil. Mi-a spus că toată lumea o face. 

Un model italian a refuzat de cinci ori avansurile sexuale ale lui Harvey Weinstein. O înregistrare audio dovedeşte acest lucru.   

Mereu agresiv şi insistent, după cum arată înregistrarea publicată de The New Yorker, producătorul de la Hollywood obţinea adeseori ce-şi dorea. Acuzat că a violat trei actriţe în ultimii 30 de ani şi că a hărţuit sexual alte 13, Harvey Weinstein se află acum la o clinică din Europa, unde îşi va trata dependenţa de sex. Soţia l-a părăsit după ce a aflat din presă povestea şocantă.