O femeie şi-a pierdut viaţa, în această după-amiază, în urma unui teribil accident rutier produs chiar de fiul său. Maşina în care cei doi se aflau a derapat şi a pătruns pe contrasens, acolo unde a fost izbită de un Mercedes.

Potrivit primelor informaţii, femeia, aflată pe bancheta din spate a unui autoturism marca Fiat Bravo condus de fiul său în vârstă de 25 de ani, pe DN 57B, a rămas încarcerată în urma impactului deosebit de violent.

Articolul continua dupa recomandari

La locul accidentului s-au deplasat mai multe autospeciale ale Ambulanţei, dar şi un echipaj pentru descarcerare. Un bărbat aflat în Mercedes a fost rănit şi transportat la spital, în timp ce pompierii de la Descarcerare s-au chinuit aproximativ 40 de minute pentru a o scoate pe femeie din fiarele contorsionate.

Medicii au încercat să o resusciteze, însă totul a fost în zadar. Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă, iar şoferul de 25 de ani va fi cercetat pentru ucidere din culpă.