Un grup de persoane care solicită eliminarea pașapoartelor la trecerea frontierei dintre România și Republica Moldova a protestat într-un mod inedit, duminică, la București, formând un lanț uman între Ambasada Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe

Lanțul uman ce a pornit din fața sediului Ministerului Afacerilor Externe al României până la porțile Ambasadei Republicii Moldova a simulat granița dintre cele două state românești.

Articolul continua dupa recomandari

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a depus adrese pentru legiferarea accesului cetățenilor Uniunii Europene în Republica Moldova doar cu obligația de a prezenta alternativ pașaportul sau cartea de identitate atât la Ministerul Afacerilor Externe al României, cât și la Ambasada Republicii Moldova de la București. În același sens, Tinerii Moldovei de la Chișinău au depus o adresă la Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene al Republicii Moldova.