Desfăşurare de vehicule pe drumurile judeţene din nordul judeţului Botoşani! Oameni din Darabani, Mileanca, Havîrna, George Enescu, Cordăreni și Vorniceni au scos sâmbătă tot felul de vehicule pe drumurile neasfaltate, cerând imperios repararea lor, în cel mai amplu protest pentru drumuri organizat până acum în judeţul Botoşani.

Articolul continua dupa recomandari

Pe temperaturi ridicate, numai disperarea îi poate scoate din case pe oamenii din judeţ care rabdă de ani de zile drumuri neasfaltate sau peticite pentru scurte perioade de timp.

La aşa un grad de disperare au ajuns oamenii din Vorniceni, Cordăreni, George Enescu, Mileanca şi Havârna, după mii de lei investite în reparaţiile maşinilor pe care le-au stricat exact pe aceste drumuri judeţene.

Din disperare, au ieşit în drum. Acţiunea de protest, pregătită de mai bine de o lună de săteni, porneşte din mai multe localităţi pentru a se întâlni la mijloc. Astfel, o coloană cu manifestanți a plecat din orașul Darabani pe DJ 298 A spre Lișmănița-Mileanca.

La intersecția DJ 293 cu DJ 298A, în zona stației de autobuz Mileanca s-au încolonat cei din Mileanca și Concești, iar la Havârna, se vor alătura şi protestatarii de acolo, urmând traseul până la Cracalia, comuna George Enescu.

Din Vorniceni a pornit coloana manifestanților din această comună şi din Nicşeni, pe DJ 298A spre Cordăreni, acolo unde s-au întâlnit cu cei de la Cordăreni, urmând ca ulterior să ajungă cu toţii la punctul de întâlnire la Cracalia.

Oamenii cer reasfaltarea drumurilor județene 298 Vorniceni-Cordăreni-George Enescu, 293 Dorohoi-George Enescu- Mileanca- Codreni și a DJ 298A Darabani-Lișmănița-Mileanca.

20 de vehicule au pornit din Vorniceni, flancate fiind de un echipaj de poliţie şi unul de jandarmi. Conducătorii auto claxonează continuu, pasagerii îşi folosesc vuvuzelele şi flutură steaguri. Pe maşini sunt prinse pancarte cu mesaje cu aceeaşi revendicare:

"Macaleţi nu uita, strada nu este a ta!", "Azi strigăm, mâine urlăm!", "De la mic la mare, vrem asfaltare!", "V-am votat şi ne-aţi uitat!", "Vrem drumuri asfaltate, nu vrem drumuri bombardate!"

La convoi s-au alăturat şi oamenii din Nicşeni, numărul maşinilor depăşind 40.

Pitorescul convoiului este dat de un atelaj hipo la care este ataşat un soi de tractor, vehicolul stârnind mirare dar şi amuzament. Printre protestatari se regăseşte şi primarul Vorniceniului, Toader Leampăr.

Sătenii din Vorniceni au semnat şi o proclamaţie prin care se declară izolaţi de mai bine de 25 de ani din cauza drumurilor impracticabile, îngrădindu-li-se astfel dreptul de acces la piaţa economică şi comercială, la sistemul naţionale de educaţie şi formare, la sistemul naţional de sănătate publică, la sistemul naţional de apărare împotriva calamităţilor naturale, la culturalizare, turism, recreere şi refacerea capacităţii forţei de muncă.

"Suntem discriminaţi şi umiliţi de către reprezentanţii autorităţilor locale: Primăria Vorniceni, Prefectul Judeţului Botoşani şi Consiliul Judeţean Botoşani! Nu mai putem suporta, nu mai puteam răbda nerealizarea promisiunilor făcute, precum şi cârdăşia pe repartizarea fondurilor de investiţii în infrastructura judeţului. Dăm un ultimatum autorităţilor locale (comunale şi judeţene) ca până la data de 15 septembrie 2017 să ni se prezinte un program susţinut financiar, că în termen de 60 de zile, drumurile să fie reabilitate şi redate unei circulaţii normale, fără riscuri", se arată în Proclamaţie.