Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, dispărut de trei săptămâni şi pe al cărui nume a fost emis mandat european de arestare, a declarat, miercuri, într-o nouă înregistrare, că la începutul lui 2010 a fost în vacanţă în Seychelles cu prim-adjunctul SRI Florian Coldea, iar în 2012 a fost în Toscana cu Coldea şi cu Vasile Dîncu.

Articolul continua dupa recomandari

În cea de-a şaptea apariţie televizată de la dispariţia sa, Ghiţă a povestit că el şi familia sa au stat 10 zile la Hotelul Hilton Seychelles, împreună cu familia lui Coldea.

Omul de afaceri a susţinut că i-a solicitat lui Coldea sprijinul pentru alegerea lui Victor Ponta la conducerea PSD, la Congresul care urma să aibă loc în februarie, însă acesta i-ar fi răspuns că nu poate pentru că Traian Băsescu nu îl doreşte pe Ponta, preferându-i pe Cristian Diaconescu sau pe Mircea Geoană.

"Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul", susţine Ghiţă. 

Sebastian Ghiţă a mai relatat, miercuri seară, şi un episod în care, la întoarcerea din vacanţă, la Istanbul, Florian Coldea a ales să stea la clasa Economic în avion, deşi avea bilet la clasa Business, pentru că se întâlniseră în aeroport cu jurnalistul Dan Andronic şi se temea, conform lui Ghiţă, că Andronic i-ar putea spune preşedintelui Traian Băsescu că au fost văzuţi împreună.

Omul de afaceri a vorbit şi despre o altă vacanţă, din 2012, în Toscana, alături de cumnatul său, Cristian Anastasescu, de Vasile Dîncu şi de Coldea. Ghiţă a prezentat documente de la pensiunea Locanda dell'Amorosa, documente pe care se regăsesc numele lor şi ale soţiilor lor.

Sebastian Ghiţă a prezentat inclusiv o fotografie în care a susţinut că apare soţia sa, Mădălina, şi soţia lui Florian Coldea, într-o vacanţă la Disneyland Paris.

Presa a relatat în repetate rânduri despre sprijinul acordat de Ghiţă lui Ponta pentru câştigarea preşedinţiei PSD la Congresul din februarie 2010. Stenograme ale unei discuţii din octombrie 2011 dintre Sebastian Ghiţă şi colaboratorul lui, Alexandru Iacobescu, apărute în presă relevau implicarea lui Ghiţă în victoria lui Ponta.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.