Fiul celui mai bogat şi controversat preşedinte din istoria Americii e la vânătoare în România. Donald Trump Jr.  a venit, în mare secret, însoţit de fiul său, Donald John III. Trump Jr. e aşteptat şi în Alba, unde e monitorizat fiecare centimetru al domeniului Jidvei. Unele surse spun că fiul lui Trump a făcut o escală și în Bucureşti. 

Articolul continua dupa recomandari

Zece ofiţeri de securitate flanchează un copil cu un rucsac verde în spate, pe aeroportul din Cluj-Napoca. După toate semnalmentele, băiatul ar fi nimeni altul decât Donald John III, nepotul preşedintelui Statelor Unite ale Americii și unul dintre fiii lui Donald Trump Jr. Copilul este surprins lângă o aeronavă Air Dolomiti, subsidiară Luftansa, la bordul căreia ar fi venit de la Munchen. 

Fotografia a stârnit o uriaşă vâlvă în România. Băiatul chiar a fost confundat cu fiul cel mic al preşedintelui american, Barron Trump. Însă, copilul din poză are constituţia, mai degrabă, a lui Donald John III, nepotul președintelui american și unul dintre cei trei fii ai lui Donald Trump Jr. Un lucru ştim singur în tot acest mister. Copilul păzit straşnic de Secret Service a aterizat aici, pe aeroportul din Cluj Napoca şi ar fi plecat spre Alba. 

Băiatul împreună cu tatăl lui, Donald Trump Jr, sosit la noi pentru o partidă privată de vânătoare. De altfel, moştenitorul imperiului Trump e celebru pentru pasiunea sa. În ţara noastră ar vâna cerbi, mistreţi şi mufloni, într-un domeniu discret din judeţul Giurgiu.

Fondul de vânătoare este unul renumit în breaslă. Animalele sunt crescute intensiv, apoi selectate în funcţie de mărime. Orice vânător ajunge aici, are mari şanse să plece cu un trofeu. În interior există chiar şi spaţii de cazare. Dar zilele acestea porţile au rămas sigilate. La fel ca limba angajaţilor. 

Vânătoare, acum, la noi?! Nu ştiu, nu am auzit nimic!, exclamă unul dintre ei.

Interesul pentru un domeniu privat de vânătoare este justificat. Pentru că, odată amenajat de administrator, aici se poate vâna orice, oricum, oricând. Nu se ţine cont de perioadele de prohibiţie. 

E vâlvă mare şi în Alba, pe domeniul Jidvei. Nu te poţi apropia de castelul de la Cetatea de Baltă şi asta le-a cam dat de gândit localnicilor. Umblă vorba şi acolo că vine un oaspete de seamă. 

A fost un elicopter deasupra castelului. A survolat de 5-6 ori, se aude în sat că vine Iohannis!, spune un localnic.

Între timp, secretul vizitei lui Donald Trump jr este păzit straşnic şi de Ambasada SUA la Bucureşti: "Nu comentăm călătoriile personale ale cetăţenilor", au răspuns oficialii la întrebarea ce face la noi în ţară cel mai celebru vânător din lume.

Donald Trump Jr și-a împărtășit pasiunea pentru vânătoare cu fratele său, Eric, dar chiar și cu propriii copii. Dar hobby-ul i-a adus și momente neplăcute. În urmă cu aproape doi ani, cei doi fii ai lui Trump din prima căsătorie, Donald Junior şi Eric, au fost implicaţi într-un uriaş scandal mediatic, dupa ce s-au fotografiat în Africa, alături de trofeele lor, un leopard şi un elefant.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.