ALERTĂ METEO DE ULTIMĂ ORĂ! Zonele de deal şi de munte din 32 de judeţe au intrat sub atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, care va dura până luni, la ora 3:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în toate zonele de deal şi de munte, în centrul şi sudul Moldovei, Dobrogea şi nord-estul Munteniei, cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 70 l/mp.

Articolul continua dupa recomandari

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.  În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15...20 l/mp și izolat 40...50 l/mp.