Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două alerte meteo de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ, grindină şi vijelii.

Articolul continua dupa recomandari

INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 16 iunie, ora 18 - 19 iunie, ora 10

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. 
 
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15...20 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 10 - 19 iunie, ora 03

În toate zonele de deal și de munte, în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.