Aproximativ 200 de poliţişti efectuează joi 47 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Prahova şi Brăila, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul construcţiilor şi IT.

Articolul continua dupa recomandari

„În cursul zilei de astăzi, 12 ianuarie 2017, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, poliţişti ai Poliției Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, precum și lucrători ai Serviciului de Acțiuni Speciale efectuează 47 percheziţii domiciliare la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, respectiv la domiciliile unor persoane fizice, pe raza municipiului București, a județelor Ilfov, Prahova, Brăila și Sibiu.

În cauză procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 2009-2016, un număr de 9 societăți comerciale care activează în domeniile IT și construcții, au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive în cuantum de 142.000.000 lei, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 64.578.039 lei, echivalentul a 15.800.000 euro.

În vederea recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui număr de 58 de imobile, evaluate la suma de 49.165.000 lei, echivalentul a aproape 10.900.000 euro, precum și asupra unui număr de 56 de conturi bancare”.

Un număr de 49 de persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 1.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.