Un tânăr în vârstă de 24 de ani din localitatea Putineiu, judeţul Giurgiu, a murit sâmbătă, după ce, fără a avea permis, a condus o maşină pe un drum judeţean cu care s-a răsturnat într-o curbă, informează Agerpres

"Pe DJ 504, în localitatea Vieru, un tânăr în vârstă de 24 de ani din Putineiu care se urcase la volanul unui autoturism marca Citroen fără a avea permis de conducere nu a adaptat viteza la condiţiile de mers şi într-o curbă s-a răsturnat. În urma accidentului, tânărul aflat la volan a decedat iar un alt tânăr în vârstă de 30 de ani din aceeaşi localitate care se afla în maşină ca pasager a fost rănit uşor", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit acestuia, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. 

Sursă: Agerpres