Cabinetul Tudose ar urma să adopte în şedinţa de miercuri proiectul de buget pe 2018, după care Parlamentul va stabili calendarul dezbaterilor. Guvernul estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (195,5 miliarde euro), potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

 

Articolul continua dupa recomandari

Şedinţa Guvernului este programată de la ora 14.00.

"Pe data de 6, proiectul de buget va intra în şedinţa de Guvern şi va fi înaintat Parlamentului. Mai departe, Parlamentul să facă un calendar", a afirmat, luni, vicepremierul Marcel Ciolacu.

Întrebat care sunt domeniile care vor beneficia de alocări mai mari, Ciolacu a declarat: "Toate vor avea bugete mai mari. Ministerele, cum sunt investiţiile la transporturi, vor avea bugete mai mari, Ministerul Sănătăţii va avea buget mult mai mare. Mai ales că are şi componenta de investiţii. Educaţia va avea buget mai mare şi Ministerul de Interne va avea bugetul mai mare faţă de anul trecut".

Marcel Ciolacu a susţinut că investiţiile vor fi mai mari decât anul trecut..

El a spus că proiectul de buget se bazează pe un PIB mai mare.

"Este estimat în momentul acesta la 907,8, dar credem că atunci când se va termina şi o să ne dea prognoza INS-ul, noi credem că va fi un buget mult mai mare. Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată. Cei patru indicatori macro-economici, somajul este estimatîntre 4-4,4, avem creştere economică de 5,5 estimată şi inflaţia care va fi + sau – 2/ + sau – 1. Am văzut BNR-ul că a dat 2,5 + sau -.", a explicat Ciolacu, care a dat asigurări şi că deficitul bugetar va fi menţinut sub #%: "Deficitul 3%. Nu se discută. 2,95 -2,97 va fi închis".