Bonurile în valoare de 935 lei emise pe 3 martie au ieşit câştigătoare la a patra extragere lunară din acest an a loteriei fiscale, iar bonurile fiscale în valoare de 603 lei emise în 15 februarie au câştigat loteria fiscală specială de Paşte, ambele extrageri având loc duminică.

Articolul continua dupa recomandari

Toate persoanele care deţin astfel de bonuri îşi pot revendica premiul printr-o cerere depusă la ANAF în următoarele 30 de zile, fondul total de un milion de lei pentru fiecare din cele două loterii.

Ministerul Finanţelor a organizat în ziua de Paşte, pe 16 aprilie, două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, cea lunară obişnuită şi cea specială de Paşte, la care au participat bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie - 31 martie.

De asemenea, tot duminică a fost programată şi extragerea lunară obişnuită, a bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 martie. În ambele cazuri, fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

La extragerea specială de Paşte, după extragerea bilelor din urne, au ieşit câştigătoare bonurile din data de 15 februarie, în valoare de  603 lei.

La extragerea lunară au fost declarate câştigătoare bonurile fiscale în valoare de 935 lei, emise în data de 3 martie.

Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerilor vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.

Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună  în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

În acest an sunt organizate în total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare şi două ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.