Alina Şerban, meterologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aduce veşti bune. De mâine, se încălzeşte semnificativ în toată ţara.

Începând de mâine, 9 octombrie, vremea se încălzeşte în majoritatea zonelor ţării.

Articolul continua dupa recomandari

"Vor fi creşteri de până la 10 grade Celsius. Dacă luăm zona de nord a Moldovei, unde ieri maximele nu au trecut de 6 grade, mâine la amiază ne aşteptăm la maxime de 17-18 grade Celsius. De altfel, mâine, în mare parte din ţară, temperaturile vor fi apropiate de normalul termic al acestei perioade.

Vor fi maxime de 15-16-17 grade Celsius în nordul şi estul Transilvaniei, 20-21 de grade Celsius în regiunile vestice şi sudice", a declarat Alina Şerban pentru Observator.

Vremea se încălzeşte şi în Bucureşti

Specialistul ANM susţine că şi în zona Capitalei urmează o încălzire semnificativă, pornind de la maxime de 14-15 grade, ieri şi astăzi, spre 20-21 grade pe parcursul zilei de mâine.

"Cu mici variaţii termice, putem spera că vremea frumoasă ne ţine până săptămâna viitoare. Chiar dacă joi, vineri se mai răceşte puţin, mai apar precipitaţiile, răcirea nu va fi semnificativă şi nici de lungă durată. Joi se va resimţi în vest, în nord şi în centru, asta înseamnă că temperaturile maxime vor fi de 16-17 grade, însa sud şi est se încălzeşte, vom ajunge la 24-25 poate chiar 26 de grade Celsius", a mai spus meteorologul.

Alina Şerban a mai spus că vineri, vremea va fi ca joi, iar sâmbătă destul de cald în majoritatea regiunilor, cu 20 de grade Celsius.