Vremea pe 8 iulie se va manifesta printr-o instabilitate atmosferică accentuată, informează ANM, cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care izolat vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Temperaturile se vor situa între 19 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 8 iulie în România

Duminică, vor fi în continuare perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, dar cu o intensitate mai mare în regiunile sudice, centrale, deluroase şi montane. Astfel, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, iar în Oltenia, Transilvania şi în Muntenia, pe arii restrânse peste 50 l/mp.

Prognoza meteo anunță temperaturi maxime în general sub cele caracteristice acestei date, care se vor situa între 19 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade.

ÎN BUCUREŞTI: Vremea va fi instabilă, iar cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă, mai scăzută decât cea normală pentru această dată, se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.

Harta ANM cu vremea pe 8 iulie

LA MUNTE: Vor fi în continuare perioade cu instabilitate atmosferică. Astfel, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, iar punctiform peste 50 l/mp. Valorile termice se vor situa în general sub cele normale ale datei.

LA MARE:Vremea se va răcori şi va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare după-amiaza şi seara când vor fi averse si descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 20 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 22... 24 de grade.