Vremea pe 9 ianuarie este rece şi se anunţă ninsori în centrul şi vestul ţării. Prognoza meteo anunţă însă extinderea ninsorilor în ziua de joi, când se vor semnala chiar şi ploi în unele regiuni şi va fi risc de polei. În Bucureşti, miercuri, sunt maximum 3 grade ziua.

Noaptea de marţi spre miercuri: Vremea se va menţine mai rece decât în mod normal la această dată, geroasă în Moldova, în depresiuni şi local în Muntenia şi partea continentală a Dobrogei. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge, trecător moderat cantitativ în Banat, în Crişana, în Maramureş şi în general slab în Transilvania, nordul Moldovei, pe arii restrânse în Oltenia şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile minime, în general în creştere faţă de noaptea precedentă, se vor situa între -12 şi -1 grad, mai scăzute în depresiuni spre -15...-14 grade.

Articolul continua dupa recomandari

Vremea 9 ianuarie în ţară

Miercuri, vremea va fi în general închisă. Ziua, mai ales în jumătatea de vest a ţării, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe arii restrânse şi slabe cantitativ, iar în Banat şi în Crişana, dimineaţa vor mai fi condiţii de polei. Seara şi mai ales noaptea, precipitaţiile se vor extinde treptat în regiunile sud-vestice, sudice, estice, centrale şi la munte. Acestea vor fi mixte în Dobrogea şi în Bărăgan şi mai ales sub formă de ninsoare în rest. Local, îndeosebi în sud-estul ţării, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. Izolat vor fi condiţii pentru formarea poleiului sau a gheţuşului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua pe crestele montane unde va spulbera zăpada sau va viscoli ninsoarea, iar în cursul nopţii în special în Dobrogea. Valorile termice vor creşte semnificativ faţă de intervalul precedent şi se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei. Prognoza meteo estimează că se vor înregistra maxime cuprinse între -5 grade în nordul Moldovei şi 6 grade pe litoral, şi minime, în general, între -10 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica va scădea în sudul şi sud-estul ţării.

Harta cu vremea pe 9 ianuarie în RomâniaVezi 3 imagini în Galerie

Ninsorile se înteţesc joi

Vremea se va menţine joi în general închisă. Conform ANM, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în sud, centru şi est, unde local se vor cumula peste 10...15 l/mp, dar în restul ţării acestea vor fi slabe şi pe arii restrânse. În extremitatea de sud-est a teritoriului, în cursul zilei vor predomina ploile, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea temporar intensificări în regiunile estice şi la munte, cu viteze mai mari pe crestele montane, în Moldova şi pe litoral, iar în celelalte zone va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 şi 5 grade, iar cele minime se vor situa între -8 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 1 grad pe litoral.

Harta făcută de ANM cu vremea pe 10 ianuarieVezi 3 imagini în Galerie

Încă o zi de ger vineri

Vineri, vremea va fi în continuare în general închisă şi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, chiar geroasă noaptea, mai ales în nord-est şi în depresiuni. Va ninge în general slab, în cursul zilei în estul, sud-estul, local în centrul ţării şi izolat în rest, iar noaptea îndeosebi în nord-vest şi la munte. Vântul va avea intensificări în zonele montane, până la tare pe creste, dar local şi în restul teritoriului, mai ales în regiunile extracarpatice, astfel ninsoarea va fi viscolită, iar zăpada spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 3 grade, iar cele minime, între -14 şi -2 grade.

Prognoza meteo în Bucureşti pe 9 ianuarie

Miercuri, în Capitală, vremea va fi în general închisă, dar se va încălzi faţă de intervalul anterior. Pe parcursul nopţii temporar vor fi precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -2...-1 grad. Presiunea atmosferica va scădea.

Cum va fi miercuri la munte

În zonele montane, miercuri, vremea va fi în general închisă. Ziua, va ninge slab mai ales în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Seara şi mai ales noaptea, ninsorile în general slabe cantitativ, se vor extinde treptat în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua pe crestele montane. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în intervalul precedent şi se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei.